Rabdarea care vine din iubire

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele.Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte.

De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis: "Doamna, dar sunt puse invels..." Intr-adevar, erau pe picior gresit...

Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia.Insa atunci baietelul a zis: "Cizmulitele astea nu sunt ale mele!"In loc sa strige la el "De ce nu mi-ai spus?", educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte.

Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus: "Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi."

Acum ea nu mai stia ce sa faca... Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.

Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat: "Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!"

Raspunsul?

"Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield..."

 

Aceasta povestire este un omagiu la adresa tuturor celor care se sacrifica pentru invatatura celor multi. Educatori, invatatori, profesori, traineri... iubirea fiecaruia din ei si-au pus amprenta asupra a ceea ce suntem noi azi.
..