Cerşetorul – piatră de poticnire sau biletul nostru spre rai? - din cartea „Sfinții de lângă noi”

CIPRIAN VOICILA:

Cerşetorul – piatră de poticnire sau biletul nostru spre rai? - din cartea „Sfinții de lângă noi”

fragmente....

Mâna care se ţi se întinde în faţă este vie, caldă, şi undeva la capătul ei bate o inimă... ei sunt o şansă a noastră, rară, la mântuire. Dar există un motiv, un adevăr mai presus de această dimensiune utilitaristă: Hristos stă ascuns în ei. Dintotdeauna cerşetorul a fost considerat un om „al Domnului” (ubog, în limba rusă). În Sfânta Scriptură citim: Dacă dai săracului, Îl împrumuţi pe Dumnezeu (Pilde, 19, 17).
 Cuvântul „cerşetor” are o conotaţie implicit negativă. Uităm că cerşetorul este acea fiinţă umană care ne cere un ban sau o pâine pentru că a ajuns în imposibilitatea de a şi le asigura. A ajuns sau a fost adus. Privirea capitalistă vede în el detracatul, subomul, individul care a părăsit specia umană ‑ pentru că a decăzut din ea. Prezenţa lui deranjează, pentru că, inconştient, îi aminteşte reprezentantului societăţii de consum că oricând poate ajunge el în poziţia defavorabilă a cerşetorului. Când îşi bagă mâna în buzunar şi îi întinde cerşetorului o monedă sau o bancnotă, o face adesea din frică: „Nu cumva să ajung şi eu aşa mâine!” 
Pentru un urmaş al lui Hristos, cerşetorul nu este un om îngenuncheat de viaţă şi părăsit de noroc. Este omul de la periferia societăţii, omul, aparent ajuns neom, în care stă ascuns Hristos şi ne aşteaptă. Ne‑a dat întâlnire în el şi prin el. Fiecare cerşetor care ne iese în cale este un test viu al libertăţii noastre.
 Dacă nu avem o pâine sau un ban, să îi întindem săracului – aşa cum ne‑a învăţat părintele Arsenie Papacioc – o mână caldă. Sau să îi dăruim rugăciunea noastră pentru că „a te ruga pentru aproapele nostru înseamnă să‑ţi verşi sângele” (Sfântul Siluan Athonitul).
 Cuviosul Paisie Aghioritul ne învaţă că milostenia îi ajută foarte mult pe cei adormiţi. „Milostenia către cei îndureraţi, văduve, orfani etc. ajută foarte mult şi pentru odihna celor adormiţi. Pentru că atunci când cineva dă milostenie pentru un adormit, ceilalţi spun: «Dumnezeu să‑l ierte. Să i se sfinţească oasele». 

 Hristos „a spus că va răsplăti într‑o zi pe binefăcătorii Săi, atunci când le‑a zis: «Flămând am fost şi Mi‑aţi dat să mănânc». Cine poate fi binefăcător al lui Hristos, dacă nu Hristos Însuşi?  binefăcătorul este cel care, fiind purtător al lui Hristos, Îl face pe Hristos să pătrundă în nenorocitul flămând împreună cu pâinea pe care i‑o dă.
 Dacă darul este bine dat şi bine primit, trecerea unei bucăţi de pâine de la un om la altul este ceva de ordinul unei comuniuni adevărate”



  UN mărturisitor din temniţele comuniste, părintele Atanasie Ştefănescu, pe care Dumnezeu l‑a arătat bineplăcut lui: îngropat la Mănăstirea Petru Vodă, monahii de acolo i‑au descoperit după şapte ani moaştele. Iată ce spune: „Nu cere nişte lucruri imposibile  lui Dumnezeu. Lumânările puse cu braţul nu te duc la mântuire. Nici pomelnicele cu căciula. Nici groapa în pământ cu metaniile. Nici post, să te usuci ca scoverga – dacă cleveteşti pe altul sau îl pizmuieşti. Nimic nu‑ţi ajută. Să ai inima curată. Şi milostenia duce la cer, făcută cu discreţie, să nu ştie stânga ce face dreapta. Postul te ajută, dar nu te duce la cer. Milostenia şi inima curată te pot duce.” Dacă nu îl miluim pe cerşetor, măcar să nu îl izgonim, apostrofându‑l. Dacă nu îi dăm un ban, măcar să nu îl judecăm. Iar dacă îi dăm, să nu căutăm în buzunar banul cel mai mic. Dacă îi dăm, să nu îl moralizăm: „Dar vezi să‑ţi iei mâncare, nu băutură!” Dacă se poartă mitocăneşte, să facem efortul extenuant să vedem în el chipul lui Hristos. Ca şi cum am căuta într‑un munte de noroi un ciob de diamant. Indiferent cum vor decurge întâlnirile noastre viitoare cu el, cerşetorul rămâne, pentru fiecare dintre noi, piatra noastră de poticnire sau biletul nostru spre Rai.

 (Ciprian Voicilă)http://ciprianvoicila.blogspot.ro/2014/05/cersetorul-piatra-de-poticnire-sau.html