 |
I. Actualitatea
Sociologia nu este pâna acum o stiinta, dar ea se întemeiaza pe un axiom care e comun tuturor cunostintelor omenesti, ca adica întâmplarile concrete din viata unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucreaza în mod hotarât si inevitabil. Scriitori care în privirea ideilor lor politice sunt foarte înaintati au renuntat totusi de-a mai crede ca statul si societatea sunt lucruri conventionale, rasarite din libera învoiala reciproca dintre cetateni: nimeni afara de potaia de gazetari ignoranti nu mai poate sustine ca libertatea votului, întrunirile si parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie sa existe si e supus unor legi ale naturii, fixe, îndaratnice, neabatute în cruda lor consecinta. Deosebirea este ca în viata constitutionala lupta pentru existenta a grupurilor societatii care stiu putina carte gaseste rasunet, pe când în statul absolutist acea lupta e regulata prin o putere mult mai înalta, a monarhului adica, al carui interes este ca toate clasele sa steie bine si ca lupta dintre ele sa nu fie nimicitoare pentru vreuna.
Nimic nu arata mai mult ca spiritul public nu e copt decât discutii asupra teoriilor constitutionale. Aceasta copilarie a spiritului nostru public se arata de la începutul dezvoltarii noastre moderne, din zilele în care cei dintâi tineri rau sau deloc preparati s-au întors din Paris, unde, uimiti de efectele stralucite ale unei vieti istorice de o mie si mai bine de ani si uitând ca padurea cea urieseasca de averi, stiinta si industrie are un trecut foarte lung în urma-i, au socotit a introduce aceeasi stare la noi, introducând formulele scrise ale vietii publice de acolo. E o zicala veche ca, de-ai sta sa numeri foile din placinta, nu mai ajungi s-o manânci. Drept ca e asa, dar cu toate acestea acele foi exista. Si daca n-ar exista n-ar fi placinta. Asemanarea e cam vulgara, dar are meritul de a fi potrivita. Conditiile placintei noastre constitutionale, a libertatilor publice, de care radicalii se bucura atâta, sunt economice; temelia liberalismului adevarat este o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucata de piatra, îi da o valoare înzecita si însutita de cum o avea, care face din marmura statua, din in pânzatura fina, din fier masine, din lâna postavuri. Este clasa noastra de mijloc în aceste conditii? Poate ea vorbi de interesele ei?
Clasa noastra de mijloc consista din dascali si din ceva mai rau, din advocati.
D. X bunaoara e platit de stat ca sa învete pe studentii de la universitate limba româna din punct de vedere filologic si istoria românilor, doua obiecte pe care nu le cunoaste deloc.
|  |
Sa ne-ntelegem. Nu avem pretentiune ca profesorii nostri sa fie genii. Departe griva de iepure. Dar, în împrejurari normale, acest domn ajuns din întâmplare profesor s-ar fi pus pe-nvatat carte si, fiindca nu este cu totului tot marginit, încât sa aiba nevoie de a fi instalat într-un spital de nevolnici, ar fi ajuns sa poata împartasi studentilor ceea ce au aflat altii, de ex. învatatii straini, despre limba româna, le-ar fi aratat calea buna si batuta de oameni mai cuminti, încât s-ar fi împlinit teoria unui pedagog francez, ca un scolar poate învata de la profesorul sau mai mult decât stie acesta însusi. Atunci nu l-am fi auzit sustiind pe d. X autenticitatea cronicei lui Hurul, autenticitatea unei scrieri care, pentru filologi elementari chiar, e o galimatie deplina si un falsificat greoi, pe care-l cunosti ca atare la cea dintâi vedere.
Dar împrejurarile nefiind normale d. X nu învata nimic, ci face politica. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministeriala, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvata pe de rost într-un sfert de ceas si care-l ridica pe om la noi în tara, facând de prisos orice munca intelectuala. Caci natura comuna nu munceste decât de sila. Silit de împrejurari normale, d. X ar fi devenit un profesor mediocru; nesilit de nimenea, se simte în sat fara câini si umbla cu mâinile în solduri, lasa scoala pustie si vine la Bucuresti ca sa-si faca mendrele si sa-si deie o importanta pe care natura n-a voit sa i-o deie.
Tot astfel e d. Y si buna parte din cumularzii universitatilor. Am luat profesori de universitate pentru ca un institut înalt de cultura poate ilustra mai clar starea noastra de decadenta. Si cine plateste oare pe acesti domni din clasa de mijloc a caror mâini si inteligente nu produc valori de un ban rosu macar? In linia din urma munca taranului care, ca dorobant moare pe câmpul de razboi, ca muncitor se speteste platind dari, pentru a tinea pe umerii lui o clasa de trântori netrebnici.
Ce sa mai zicem de advocati?
Intorsi din strainatate, ei nu si-au dat silinta sa-nvete legile si datinile pamântului, sa codifice obiceiurile natiei românesti, ci au introdus pur si simplu codicele pe care le învatasera la Paris, ca si când poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fara legi, fara obiceiuri, fara nimic, si trebuia sa i s-aduca toate celea de-a gata din cea mai renumita fabrica. Dar în genere advocatii sunt inteligentele cele mai stricate din lume. Caci, într-adevar, ce credinte poate avea un om care azi sustine, mâini combate unul s-acelasi lucru, un om a carui meserie este sa dovedeasca ca negru-i alb si albu-i negru? Oricât de buna morisca intelectuala ar avea, ea se strica cu vremea si devine
| |
LA STEAUA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu