TRAIAN DEMETRESCU
"Traian Demetrescu, pe numele său complet Traian Rafael Radu Demetrescu, cu pseudonimul literar Tradem, care semna ocazional și Traian Demetrescu-Tradem) (n. 3 noiembrie 1866, Craiova - d. 17 aprilie 1896) a fost un poet pre-simbolist minor, considerat de critici un epigon al lui Mihai Eminescu.
Călugărul din vechiul schit
Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Şi de-ale lumii mi-a vorbit,
Şi de amar şi de iubit.
Când am plecat, l-am întrebat:
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ţi cauţi loc printre sihaştri.
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.
Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nnebunit,
Şi atunci, prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.
L-am revăzut, l-am întrebat:
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te ştiam printre sihaştri.
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.
Călugărul din vechiul schit,
De acelaşi dor a şi murit,
Iar la mormânt, printre sihaştri,
Plângeau amar doi ochi albaştri.
Doi bogaţi
M-a dus avarul să-mi arate
Întregul său tezaur,
Şi mi-a deschis o ladă plină
Cu aur... aur... aur...
Privindu-mă cu ochi ironici
Mi-a zis: „Arată-mi mie
Şi tu, acum, dacă se poate,
Atata bogăţie!”
Atunci, ca să-mi sting în suflet
Sarcasmul şi amarul,
Şi să-i arăt că decat mine
E mai sărac avarul;
L-am dus grăbit spre locuinţa,
Spre raiul dragei mele,
Şi-am zis avarului: „Priveşte
Furiş printre perdele!”
El s-a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Şi-n jurul ei plutea un farmec
De linişte nespusă...
Ne-am dus în urmă fiecare
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea, — Avarul
Spre lada lui cu aur...
Melancolie
Când, primăvara, vine-n cârduri
Poporul blând de rândunele,
Eu parcă-aştept să se reintoarcă
Şi visurile mele.
Când viaţa pare mai frumoasă
Şi mai lipsită de suspine,
Eu tot aştept să se reintoarcă
Şi visele-mi senine...
Se duce vara... şi se duce
Poporul blând de rândunele,
Iar eu mă simt tot mai departe
De visurile mele..."
Călugărul din vechiul schit
Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Şi de-ale lumii mi-a vorbit,
Şi de amar şi de iubit.
Când am plecat, l-am întrebat:
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ţi cauţi loc printre sihaştri.
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.
Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nnebunit,
Şi atunci, prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.
L-am revăzut, l-am întrebat:
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te ştiam printre sihaştri.
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.
Călugărul din vechiul schit,
De acelaşi dor a şi murit,
Iar la mormânt, printre sihaştri,
Plângeau amar doi ochi albaştri.
Doi bogaţi
M-a dus avarul să-mi arate
Întregul său tezaur,
Şi mi-a deschis o ladă plină
Cu aur... aur... aur...
Privindu-mă cu ochi ironici
Mi-a zis: „Arată-mi mie
Şi tu, acum, dacă se poate,
Atata bogăţie!”
Atunci, ca să-mi sting în suflet
Sarcasmul şi amarul,
Şi să-i arăt că decat mine
E mai sărac avarul;
L-am dus grăbit spre locuinţa,
Spre raiul dragei mele,
Şi-am zis avarului: „Priveşte
Furiş printre perdele!”
El s-a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Şi-n jurul ei plutea un farmec
De linişte nespusă...
Ne-am dus în urmă fiecare
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea, — Avarul
Spre lada lui cu aur...
Melancolie
Când, primăvara, vine-n cârduri
Poporul blând de rândunele,
Eu parcă-aştept să se reintoarcă
Şi visurile mele.
Când viaţa pare mai frumoasă
Şi mai lipsită de suspine,
Eu tot aştept să se reintoarcă
Şi visele-mi senine...
Se duce vara... şi se duce
Poporul blând de rândunele,
Iar eu mă simt tot mai departe
De visurile mele..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu