Departe, sub pădure,
E casa părintească.
Acoperişul cade,
Dar cine să-l oprească?
De-acolo, dintre stele,
Părinţii o privesc
Şi-n casa lor cea dragă
Pe nimeni nu zăresc.
Ne-am risipit prin lume,
Ne-am dus şi am uitat
De casă, de strămoşi,
De datini şi de sat.
Şi se prefac părinţii,
În păsări şi în nori...
Ar vrea să înflorească,
În curtea casei, flori...
Şi ţipă păsări triste,
Şi vin la casa noastră,
Şi nici măcar o umbră
Nu-apare la fereastră.
Şi vin nori albi, ca spuma,
Ar vrea s-o ocrotească,
Ar ridica-o-n ceruri
Că-i casă părintească...
Dar păsările pleacă
Şi nori-ncet se duc,
Şi casa se destramă
Ca frunza de pe nuc...
Şi-atunci apare-n vis,
Măicuţa, să îmi zică:
- Te du acasă, mamă,
Acoperişul pică.
Să dregi acoperişul,
Să faci curat în casă,
Pune-o muşcată-n glastră,
Aşează-te la masă,
Şi o să-ţi vezi părinţii,
O mamă şi un tată,
Te vor privi cu drag
Din floarea de muşcată...
Şi poţi să pleci departe,
În lumea largă, fie...
Dar casa scumpă nouă,
Să nu ni-o laşi... pustie.
------------------------------------
Versuri Emilia Plugaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu