C
Violetele și toporașii
11SâmbătăMai 2013
Posted in Uncategorized
Etichete
VIOLÉTĂ. Genul Viola. Plante anuale cu aspect delicat și dimensiuni micuțe, până la 15 cm, aparținând familiei Violaceae. Florile, frunzele și rădăcinile se dezvoltă din nodurile unei tulpini târâtoare numită stolon, care crește la nivel orizontal, prin sau pe suprafața solului, asigurând înmulțirea vegetativă a speciei.
Zona nativă a violetelor a fost Europa, dar și Asia de vest. În zilele noastre, planta a devenit parte din flora spontană pe toate continentele cu climă temperată. Preferă locurile umbrite, păduri, pajiști, tufișuri, din zona de câmpie până la deal și munte. Este o plantă nepretențioasă, rezistentă la variațiile temperaturii primăvara, ceea ce îi permite să se răspândească pe areale largi, formând pături de violete cu miros puternic, dulceag, care atrag insectele.
Cum le recunoaștem?
Frunzele apar în două rânduri. Primăvara sunt mai mici (2-3 cm), iar cele de vară ies după înflorire și sunt mai mari (4-5 cm). Au forma de inimă, cu marginile ușor dințate. Florile au 5 petale asimetrice de culoare violet, alb, găbui sau albastru-indigo și înfloresc prin martie-aprilie. Al doilea rând de flori apare vara, sub formă de boboci care nu se deschid, acestea fiind cele ce conțin capsulele cu semințe.
Datorită aspectului delicat și parfumului dulce, violetele au fost cultivate în așezările omenești de mii de ani, în timp sortându-se câteva varietăți horticole. Astăzi avem multe specii comune de violete:
- Viola arvensis, violeta de câmp.
- Viola biflora, violeta în două culori.
- Viola canina, violeta-câinească.
- Viola hirta, violeta-păroasă.
- Viola odorata, violeta de grădină
- Viola pedunculata, violeta-galbenă
- Viola persicifolia, violeta-albă
- Viola riviniana, toporașii-comuni, călțunii-popii
- Viola tricolor, violeta-tricoloră
Etimologie
În România violetele sunt cunoscute și ca toporași, tămâioare, viorele (nume atribuit și unei alte plante, Scilla bifolia, necomestibilă), călțunei sau micșunele.Numele acesta vine de la culoarea violet, din latinul viola.
O poveste interesantă este că anticul nume Ionia, o regiune din Turcia actuală, aflată pe coasta vestică, cu ieșire la Mareea Egee, vine de la această plantă. Ion era, și încă mai este, numele grecesc al plantei și a fost atribuit zonei renumite pentru pajiștile nesfârșite de violete. Ionienii, popor grec, au fost cei care au lăsat umanității ordinul ionic, un tip de arhitectură clasică ce încă se dovedește sursă de inspirație pentru artiștii contemporani.
Uz culinar
Însă, dincolo de valoarea ornamentală, violetele sunt plante comestibile – atât frunzele cât și florile. Din timpuri ancestrale a fost folosită ca plantă medicinală și de consum. Atât florile, cât și frunzele tinere, dau o culoare minunată și un gust fin, catifelat, salatelor proaspete. Deși utilizările gastronomice ale violetelor au fost aproape uitate în timpurile noastre, în Occident există multe restaurante rafinate care folosesc florile pentru decorarea mâncărurilor din meniu.
În 200 de Rețete Cercate, scoasă în Moldova pe la 1842 de către Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, apare o minunată rețetă numită ”zalatină de toporași”. Pelteaua de violete era obținută din sucul florilor, îndulcit cu zahăr și închegat cu gelatină, pe vremea aceea obținută din oase de morun. Voi încerca aici o traducere din chilirică adaptată la limba contemporană: ”Să iei 60 dramuri toporași (200 gr), numai frunzele (petalele) de la floare și le opărești cu o litră de apă clocotită (320 ml). O lași până se limpezește, apoi torni apa aceea peste 40 dramuri zahar (130 grame). Pui și zamă de la două alămâi și o lași puțin să fearbă, apoi pui înăuntru trei dramuri de clei topit de morun (10 grame). O lași să se răcească și o strecori printr-o pânză în calup.”
- dram = veche unitate de măsură din Principate, echivalentă cu 3,18 grame.
- litră = veche măsură de capacitate, egală cu un sfert de oca (380 ml înMunt., 320 ml în Mold.)
- calup = formă de metal folosită în bucătărie în special pentru prăjituri
Violetele conțin o substanță numită mucilagiu, care, la rândul ei, acționează ca o gelatină fină. Acest mucilagiu, găsit de altfel și în alte plante, cum ar finalba, a făcut ca violeta să fie folosită în remediile naturiste pentru durerile în gât și ca soluție calmantă pentru inflamațiile membranelor mucoase.
Forile uscate și confiate se presară astăzi deasupra ciocolatei negre. O specialitate foarte apreciată printre cunoscători.
Din florile fermentate de violete se poate obține sirop sau o băutură aromată, alcoolizată, care seamănă cu vișinata.
Alte utilizări
În Europa medievală, meșteri specializați extrăgeau ulei parfumat și esențe din această plantă.
Florile proaspete conțin un pigment puternic, care a fost utilizat în mod tradițional la vopsirea țesăturilor în albastru-pastelat.
Surse:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu