Mai ţii tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...
De-atunci atâtea nopţi trecură,
Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte...
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...
Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Şi-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie...
Luceafărul, Sibiu, 6 mai 1912
Din volumul „Din umbra zidurilor – Clipe”, 1913
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
(…)Viața se compune din țevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coșcovite, din plase pe care le cari de la piață, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie, dar și din Bach și din Beethoven, din Shakespeare și din Tolstoi, din Eminescu și din Blaga, din Michelangelo și din Țuculescu. Totul e viața. Noi trăim dureri și bucurii, dar mai presus de ele trăim viata. Ceva sacru a carui rațiune finală n-o cunoaștem sau încă nu o cunoaștem…"http://webcultura.ro/ce-este-viata/
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Sarcina ta nu este să cauți iubirea, ci doar să cauți și să găsești toate barierele dinlăuntrul tău pe care ți le-ai construit singur pentru a te feri de ea.
Pe cei care nu simt iubirea ca pe un torent, care nu beau zorile ca pe o ceașcă de ceai, sau care nu-și fac comoară dintr-un apus, pe cei care nu vor să se trezească, pe aceia lăsați-i să doarmă.
Doar cu inima poți atinge cerul.
Fără iubire lumea ar fi neînsuflețită.
Portretul lui Jalal al-Din Muhammad Rumi.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
O lăcrămioară făra lacrimi
Anii trecuţi îmi par arlechini pe ramuri,
ce stau agăţaţi de crengi dar nu s-au copt.
Umbra unei statui se leagănă pe unda apei
şi mă întreabă printr-un ecou de ce nu ştiu
că timpul este tăvălit prin evenimente?
Durerile universale vor să nască lacrimi,
pentru a porni afaceri cu seturi de batiste.
Marginile sunt fără margini, nu au nimic,
doar mireasma teiului aduce un zvon plăcut.
Sunt pribeag şi calc frunzişul veşted al uitării,
aduc prin vers lumina din ramuri de nelinişti,
liniştea albastră se-acoperă cu florile tăcerii
deşi clepsidra nimicului pare fără privelişti.
Un murmur de dor devine o nouă simfonie,
am vrut să-mi fii un zâmbet într-o seară,
să schimbăm vacarmul într-o salbă-reverie,
iar tristeţea nedumeririlor să nu mai doară.
Te aştept pe strălucirea stelelor de toamnă,
cu trilurile de privighetoare fără patimi,
surâsul blând al florilor îl are doar o doamnă
şi vei rămâne veşnic o lăcrămioară fără lacrimi.
**********************************************************
Clipă, întârzie puțin, ești atât de frumoasă.
| 
