MERGI DESCULT CU SCOPUL DE A VINDECA ORGANELE VITALE

Un articol de Cristian Iacov 

Exista anumite puncte pe talpi si palme care sunt asociate cu toate organele vitale din organism. Prin stimularea acestor puncte, noi de fapt „masam” organele interne si astfel imbunatatim fluxul de energie care trece prin ele, devenind mult mai sanatosi si mai plini de viata. 

Citeste mai jos cum poti stimula aceste puncte!

Cu mult timp in urma, oamenii obisnuiau sa umble descult pe pietre, iarba si nisip, prin urmare procesul de vindecare se desfasura in mod natural. 

In corpurile noastre ruleaza bioelectricitate, care ofera energie tuturor organelor, facandu-le sa functioneza corect si in echilibru. Aceasta bioelectricitate curge prin reteaua meridianelor, care este similara cu fluxul sanguin. 

Meridianele incepe de la fiecare deget al ambelor maini, se extinde prin corp si ajunge la varful degetelor de la picioare. Cand ai un flux bun de energie, toate organele primesc energia de care au nevoie pentru a functiona in parametrii optimi. 

Problema apare atunci cand energia nu mai ajunge la acele organe. Lipsind energia din ele acestea se vor degrada incet, dar sigur, instaurandu-se astfel diversele boli. 

Exista o serie de "intrerupatoare de circuit" pentru toate organele noastre vitale, acestea fiind de regula situate pe anumite parti ale corpului, insa de departe cele mai multe sunt situate pe talpi. 

In cazul in care in urma investigatiilor medicale, ati descoperit ca aveti probleme la unul sau la mai multe organe interne, cred ca ar fi o decizie inteleapta sa incercati singuri sa activati aceste puncte, fie printr-un masaj, fie prin simplul mers pe jos, intrucat cel din urma (mersul pe jos – pe diverse suprafete) va atinge toate punctele esentiale plasate pe talpi. 

In plus, pe langa mersul pe jos, masajul zilnic al talpilor poate face minuni. Faceti un masaj al talpilor, asa cum va descurcati fiecare ( nu trebuie sa fiti profesionisti), in fiecare dimineata, cate 5 minute pe fiecare talpa si va asigur ca veti observa in scurt timp efectele. 

Cu ajutorul propriei presopuncturi, veti putea scapa de:

- problemele cu sinusurile 

- problemele cu digestia

- stres

- lipsa de energie

- infectiile frecvente

- problemele cardiace

- tulburarile hormonale

Si asta nu este tot.....puteti vindeca foarte multe conditii de santate, trebuie doar sa urmariti "harta talpilor" asa cum este ilustrata mai sus si sa stimulati punctele asociate cu organele la care aveti probleme!

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte. 

Despre Autor: 
Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi pe Facebook sauGoogle+.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic correct, va recomandam sa consultati un medic specialist.

*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mergi descult cu scopul de a vindeca organele vitale

ROMANIA FRUMOASA..COLT DE RAI

Mândru/ă că sunt oltean/olteancă a distribuit fotografia  postată de Comunitatea Romaneasca.

 

Comunitatea Romaneasca

16 Iunie · 

Dunarea la Cazane :)

PICTORI CONTEMPORANI-A TEODORESCU

MAINILE....

Doar iubirea ne face mai buni,mai altruisti si ne indeamna la sacrificii pe care altii nu le pot face .
In momentul in care stii ce inseamna iubirea treci dincolo si ramai nemuritor asemenea celor doi frati.

 

Mâinile

Posted by Razvan on 17/10/2014 in Gânduri de Lumină

•   

În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.

În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.

Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: ”si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!”.
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu ”nu, nu, nu”. În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. ”Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine… cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.”

Intr-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu ”mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii ”mâini în rugăciune”.
 &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
 Viaţa noastră este alcătuită din mari evenimente, fericite şi nefericite, prevăzute şi neprevăzute.În trăirea ei, un farmec inegalabil şi binefăcător îl au gesturile simple,Un zâmbet, un cuvânt, un semn, o privire… Fiecare dintre noi le-a probat frumuseţea şi folosul, s-a bucurat de ele în clipe de poticnire.

În gestică, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, întru spunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mână coboară "vizibil" binecuvântările lui Dumnezeu, prin mână se transmite "vizibil" harul sfinţitor, prin mâini urcă la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne noi clepsidră întru captarea revărsării harului divin.

************************************************************************888

Tinerea de mână. Este un gest de comunicare de maximă duioşie ce ne însoţeşte pe parcursul întregii vieţi.Câteodată, ţii mai prelung mâna celuilalt între ale tale, spre a-ţi arăta mai apăsat compasiunea şi încurajarea sau spre a-ţi mărturisi dragul şi simpatia.

Dintre gesturile fizice, ţinerea de mână este unul dintre gesturile de iubire cele mai decente, reprezintă atingerea cea mai curată, întăritoare, protectoare. Ţinerea de mână arată o anumită dăruire de sine, sufletească îndeosebi. Cei doi devin prin mâinile lor vase comunicante.

****************************************************************************

Întâia comunicare cu noul născut începe cu întinsul unui deget, pe care el îl apucă cu multă implicare. Îi dai la început un deget, apoi îi dai întreaga mână, şi ţinerea asta de mână rămâne o permanenţă pe parcursul primei copilării, cel puţin. Ţinerea copiilor de mână este un gest aproape obligatoriu, întru protejarea lor. Ţinuţi de mână, ei se simt în siguranţă. Dar, în mod paradoxal, parcă şi mai protejat se simte cel care ţine de mână un copil (părinte, bunic etc.). Ce fericire neprihănită mâna unui copil în mâna ta! Cu adevărat un dar al lui Dumnezeu, Care îţi devine, în felul acesta, parcă mai prezent.

..*******************************************************************************

Ţinerea de mână a iubitului şi a iubitei este un gest suprem. Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire! Şi cu câtă puritate, cu câtă simplitate! Ce salt extraordinar în paradis mersul de mână al iubiţilor! 

În continuare, la nuntă, când sunt miri, li se pun mâinile una într-alta, în momentul în care preotul rosteşte, în cadrul unei rugăciuni de binecuvântare, către Dumnezeu, invocarea: "Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; Este o ţinere unică, pentru că, acum, mâinile sunt de acelaşi fel, mâna dreaptă a mirelui ţine mâna dreaptă a miresei!

incep viata de familie ,tinandu-se de mana...

„Portretul soţilor Arnolfini"Celebrul tablou semnat de pictorul flamand Jan van Eyck (1390-1441) 
  :  Limbajul mâinilor

Vezi uneori şi bătrâni ţinându-se de mână... Ne aducem aminte de versuri din poezia aceea, atât de delicată, a lui Ion Minulescu, intitulată: "În oraşu­n care plouă de trei ori pe săptămână / Un bătrân şi o bătrână - / Două jucării stricate - / Merg ţinându-se de mână…" Poate că unora li se par puţin caraghioşi, puţin desueţi, dar câtă înduioşătoare mărturisire a unei vechi legături de iubire, astăzi încă arzând domol şi păstrător, cuprinde în el gestul lor, cu gust de amurg al unei zile frumoase. Căci cât o zi li se pare acum a fi fost viaţa lor…

http://ziarullumina.ro/meditatii/despre-tinerea-de-mana

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,

******************************************

In oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână.../ION MINULESCU..

Vanilia - o aroma unica

 Vanilia - o aroma unica

Exista o orhideepe care aproape zilnic o intalnim, mancand oprajitura, cumparand o ciocolata sau un iaurt, comandand o inghetata …

Despre cine este vorba?

Bineinteles, estevanilia, care ne incanta cu gustul si parfumul unic, de neconfundat.

Cum a ajuns vanilia regina mondiala a aromelor?

Povestea a inceput in data de 4 martie 1519, cand Hernando Cortez a acostat pe coasta Mexicului, unde spaniolii au pus bazele viitorului port Veracruz.

Cortez a fost intampinat de bastinasi cu bucate alese, cu gusturi alese, necunoscute, printre care se afla si aroma de xanath, a florii secrete in limba populatiei Totonaco. Spaniolii au adus pastaile de xanath in Europa, unde i s-au dat numele de vanilla.

S-a incercat aclimatizarea in alte zone ale globului unde conditiile naturale sunt asemanatoare cu cele din Mexic. Dar nu s-au putut obtine decat plante nu si fructe, care sa aduca o recolta de pastai de vanilie. Stiinta botanica nu era inca in stare sa lamureasca misterul. Abia in anul 1837, botanistul Antoine Morren a descoperit ca doar albina Melipona, care traieste in Mexic, este in stare sa polenizeze floarea de vanilie. Ea poate patrunde in receptaculul florii si poate transporta polenul pentru fertilizare, ca apoi sa se dezvolte si fructul ravnit. Botanistul belgian nu a reusit insa elaborarea unei proceduri de polenizare artifiala pentru a aduce plantatiile nefertile la eficienta, polenul aflandu-se atat de adanc in receptaculul florii incat nu se putea imita actiunea albinei.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Plantatii de vanilie existau deja in multe locuri exotice, inclusiv pe insula Reunion, colonie franceza, situata langa insula Mauritius. Edmund Albius, un sclav de culoare de 12 ani, de pe o plantatie din Reunion a descoperit, din intamplare, in 1841, o metoda simpla de a poleniza floarea manual. Aceasta metoda este utilizata si astazi, iar Reunion este una dintre marile producatoare de vanilie.

Albius a murit in 1880 intr-o saracie crunta, desi averi de miliarde au izvorat din degetele sale, care au inlocuit albinamisterioasa din Mexic pe insula Reunion. Sunt insa si intamplari cu rezonanta exotica recente legate de vanilie.

Este legata de insula Toga, o insula-regat din Pacific unde planta a fost aclimatizata, dar modul corect de cultivare nu se cunostea. Fructele erau recoltate prea timpuriu pentru a putea fi valorificate in mod corespunzator. In goana dupa piete de aprovizionare, Hank Kaestner, agent al unei mari companii de mirodenii a trebuit sa-l convinga pe regele insulei, Tupou al VI-lea, sa emita un decret regal, privind perioada de recoltare a pastailor de vanilie. Nerespectarea decretului aducea pedepse aspre. Astfel insula Tonga a intrat in randul furnizorilor importanti de pe piata globala … Era in 1986 …

Iata cum aroma datorata unei orhidee, reuneste o printesa din legendele mexicane, un conquistador spaniol, comercianti de mirodenii, un botanist belgian, o albina unica, un sclav cu degete de aur, un rege din insula Tonga si multe sacrificii si multi bani.

Producerea vaniliei este un procedeu indelung si complex. Vanilia este un fruct sub forma de pastaie lunga. Aceasta este culeasa inainte de a capata o culoare galbuie. In acest moment pastaile nu au nici o aroma si trebuie "tratate". O operatiune ce dureaza sase luni. Pastaile verzi sunt trecute printr-un jet de apa fierbinte dupa care sunt lasate sa se usuce, cam 15 zile. Dupa ce apa a fost absorbita, sunt impachetate in folii, unde fermenteaza. In timpul acestui procedeu, se formeaza vanilina, o substanta alba, cristalina, aromata. Dupa o zi, pastaile de vanilie sunt lasate din nou la soare sa se usuce, timp de mai multe saptamani. Uscate, pastaile de vanilie cantaresc de cinci ori mai putin. Fermierii mexicani sunt extrem de atenti la fiecare pas al acestor operatiuni, pentru ca vanilia se vinde foarte bine si este o tentatie pentru hoti.

Vanilina, substanta obtinuta dupa uscarea si fermentatia pastailor a fost identificata de cercetatori in 1858, acestia incercand sa o izoleze si din alte plante, cum ar fi ananasul. In ciuda acestei reusite, aroma vaniliei astfel obtinute nu este atat de puternica si de fina. Cum vanilia este atat de rara si de scumpa, aproape 97% din substanta utilizata in lume este artificiala.

Mexicul este una dintre cele mai mari tari producatoare de vanilie, desi cea mai buna calitate se obtine in Madagascar. Alte tari care fabrica vanilie sunt Guatemala, Costa Rica, Uganda, China, India, Papua New Guinea, Tonga, Fiji, Tahiti si Philippines.

Informatii interesante despre vanilie

• pastaile de vanilie sunt rodul unei orhidee numita "vanilla", si este singurul fruct comestibil din familia orhideelor
• cuvantul "vanilie" vine de la cuvantul spaniol "vainilla", care inseamna teaca, referindu-se la forma usor curbata a pastaii de vanilie.
• vanilia a fost la un moment dat atat de rara si costisitoare inca era disponibila doar pentru regalitate
• vanilia este considerata un afrodisiac
• vanilia este folosita ca remediu pentru a calma problemele stomacale
• primele extracte de vanilie au fost facute in magazine farmaceutice
• gustul vaniliei este unul dintre gusturile cele mai complexe din lume, cu peste 250 de componente organice, ceea ce creaza aroma sa unica si  mirosul special.
• mirosul de vanilie poate atenua starea de tensiune si anxietate si pare sa induca sentimente de siguranta si securitate

http://www.interferente.ro/simtul-gustului-si-al-mirosului.html 

IARNA FRUMOASA IN LUNA LUI IANUARIE,LA O CANA CU VIN FIERT!LA MULTI ANI !

Aromatul vin fiert, obligatoriu in zilele friguroase de iarna, era apreciat inca din antichitatea greaca si latina. La ora actuala este consumat, cu mici variatii in ceea ce priveste ingredientele de baza, atat in Europa, cat si in Brazilia si Canada. De la „conditum paradoxum“ la vedeta in competitii alsaciene – o bautura festiva ce nu si-a spus inca ultimul cuvant.

Energizantul de drum lung

Vinul fiert a fost descoperit, zice-se, de inaintasii nostri latini. In manuscrisul de secol IX d.Hr. despre gatit, „De Re Coquinaria“, se da reteta vinului condimentat – stramosul vinului fiert de astazi. Ca sa obtina un bun „conditum paradoxum“, romanii puneau la fiert vin cu miere, piper, mastica, negara, dafin, sofran, si samburi torefiati de curmale, lasati in prealabil la macerat tot in vin. Amestecul era apoi „cupajat“ cu vin proaspat de calitate, astfel incat licoarea finala sa ramana totusi dulce si aromata. In mai susnumitul manuscris, se mentioneaza si reteta unei bauturi numita „conditum viatorium“, vinul condimentat al calatorului, care continea, in mare, ingredientele deja pomenite. Energizant de drum lung, carevasazica… Facand, cum s-ar zice, un arc peste timp, vin fiert se serveste si astazi drumetilor care fac popas in cabanele de altitudine, atat in Alpi cat si in Carpati. Dar sa revenim la antichitate…

Vin „medicinal“ in loc de apa

Se pare insa ca vinul fiert are radacini mult mai vechi. Cu secole inainte de Hristos, grecii foloseau vin „medicinal“ ca alternativa la apa adesea infestata. In bautura respectiva se lasau la macerat diverse plante si condimente. Licoarea era consumata rece sau calda, dupa gust. Cert e ca obiceiul de a consuma vinul cu plante aromate este preluat de diverse popoare din spatiul european. In Evul Mediu, vinurile „de piper“ sunt denumite Ipocras (Ypocras), in cinstea parintelui medicinei, Hipocrate – si consumate cu incredere. Cu binecunoscutul lor simt practic, francezii preiau conceptul si il valorifica. Astfel ca, in secolul al XIII-lea, orasul Montpellier ajunge sa fie renumit pentru comertul cu vinuri condimentate. Ingredientele exotice si variate ce intrau in compozitia lichidului „de leac“ erau aduse cu precadere din Orient.

Leacul capetelor incoronate

Vecinii englezi – cei cu stare! – nu raman insensibili la „medicamentul“ care facea furori in Franta. Imparatul Henric al III-lea, grijuliu cu starea lui de sanatate, face comenzi serioase de „garhiofilatum“, cu vin si cuisoare pe post de ingredient-cheie. Moda vinului dulce si parfumat prinde repede si la nobilii germani. Perfectionisti si iubitori de frumos, urmasii de vaza ai teutonilor se servesc cu vin cald in recipiente speciale – cel mai cunoscut de acest fel fiind mesterit din argint placat cu aur, spre uzul unui conte de Katzenelnbogen. Tot un cap incoronat lanseaza la curtea Suediei trendul vinului servit cald: regele Gustav Vasa adora vinul de Rin amestecat cu miere, scortisoara, ghimbir, nucsoara si cuisoare. Combinatia, numita „Glögg“ (vin incalzit) depaseste zidurile palatelor si devine tot mai populara. Atat de populara, ca un alt rege suedez incearca – fara succes – sa puna stavila consumatiei excesive.

In Suedia zilelor noastre, termenul „Glögg“ desemneaza atat vinul fiert propriu-zis, cat si surogatul inofensiv din bauturi condimentate nealcoolice pe baza de suc de fructe, care se cumpara ca atare si se serveste cu precadere iarna. Insa tot „Glögg“ ii zice si mixului exploziv de vin fiert cu vodca sau brandy, care poate ajunge si la 21 de grade alcoolice. „Trotiluri“ similare se consuma in toate tarile nordice.

Un vin fiert pentru Mos Craciun

In Franta secolului al XIX-lea, vinul indulcit cu zahar si aromatizat cu scortisoara, purtand denumirea de „vin a la française“, era servit calatorilor in hanuri. De Craciun, acelasi vin fiert – „vin chaud“ – era deja asimilat produselor traditionale de sezon: comerciantii il scoteau la vanzare gata asezonat dupa retete proprii si imbuteliat in sticle cu etichete atractive. Clientul trebuia doar sa destupe sticla si sa-i puna la incalzit continutul… Si in Germania, Austria, Elvetia, Tarile de Jos, „Glühwein“ este apreciat cu ocazia targurilor de iarna. Acelasi „Glühwein“ se mai servea si in cabanele de altitudine din Alpi – inclusiv in cabanele din Alpii italieni, sub denumirea ciudata, pastrata ca atare din limba franceza, de „vin brűlé“. Moda vinului fiert servit drumetilor la cabane s-a transmis si la noi. Nu e de mirare: o buna parte din cabanele de creasta din Carpatii romanesti au fost infiintate si administrate de clubul SKV, Siebenbürgischer Karpatenverein, din initiativa entuziastilor montaniarzi sasi dornici sa urmeze modelul Asociatiei Alpine Germano-Austriece.

Globalizare si competitii alsaciene

In Anglia victoriana, „mulled wine“ se prepara inclusiv cu vin de Porto si cu asa-numitele claret (vinuri provenite din Bordeaux). Condimentele erau fierte in apa pentru a se extrage aromele, apoi se adauga zahar si vin, si totul se lasa din nou pe foc. „Glögg-ul“ nordic, de care faceam vorbire mai sus, se servea, in Suedia, impreuna cu biscuiti cu ghimbir, iar in Norvegia cu budinca de orez. La ora actuala, atat in Germania, ca si in Alsacia franceza, „Glühwein“ se prepara fie cu vin rosu, fie cu vin alb. Uneori in amestecul final se adauga rom sau o alta „tarie“. In unele parti ale Germaniei, ingredientul de baza, vinul, este produs nu din struguri, ci din fructe (coacaze negre, cirese). Vin fiert se consuma peste tot in Europa de est si in Balcani – inclusiv in Turcia, unde accentul e pus pe citricele care aromatizeaza numitul „Sýcak Sarap“.

Interesant e ca moda vinului aromatizat a depasit granitele Europei: varianta „vinho quente“ se face si-n sud-estul Braziliei (unde exista puternice comunitati cu descendenta europeana), din vin rosu, cachaça (distilat de trestie de zahar fermentata) si condimente. Amestecul rezultat se serveste in sezonul lor de iarna, adica in luna iunie. Canadienii, „verisorii“ francezilor, nu puteau rata nici ei vinul fiert, cu alcool adaugat desigur, si purtand denumirea „Caribou“. Revenind in Franta: in ultimii ani, in Alsacia si in Saint Emilion se promoveaza intens acest tip de bautura festiva. La Strasbourg, cu ocazia targului anual de Craciun, se organizeaza chiar un concurs de vin fiert pentru producatori, incurajandu-se astfel calitatea. Prin urmare, vinul fiert nu si-a spus inca ultimul cuvant…

http://vinul.ro/vinul-fiert-o-istorie-condimentata.html