MAINILE....

Doar iubirea ne face mai buni,mai altruisti si ne indeamna la sacrificii pe care altii nu le pot face .
In momentul in care stii ce inseamna iubirea treci dincolo si ramai nemuritor asemenea celor doi frati.

 

Mâinile

Posted by Razvan on 17/10/2014 in Gânduri de Lumină

•   

În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.

În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.

Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: ”si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!”.
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu ”nu, nu, nu”. În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. ”Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine… cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.”

Intr-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu ”mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii ”mâini în rugăciune”.
 &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
 Viaţa noastră este alcătuită din mari evenimente, fericite şi nefericite, prevăzute şi neprevăzute.În trăirea ei, un farmec inegalabil şi binefăcător îl au gesturile simple,Un zâmbet, un cuvânt, un semn, o privire… Fiecare dintre noi le-a probat frumuseţea şi folosul, s-a bucurat de ele în clipe de poticnire.

În gestică, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, întru spunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mână coboară "vizibil" binecuvântările lui Dumnezeu, prin mână se transmite "vizibil" harul sfinţitor, prin mâini urcă la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne noi clepsidră întru captarea revărsării harului divin.

************************************************************************888

Tinerea de mână. Este un gest de comunicare de maximă duioşie ce ne însoţeşte pe parcursul întregii vieţi.Câteodată, ţii mai prelung mâna celuilalt între ale tale, spre a-ţi arăta mai apăsat compasiunea şi încurajarea sau spre a-ţi mărturisi dragul şi simpatia.

Dintre gesturile fizice, ţinerea de mână este unul dintre gesturile de iubire cele mai decente, reprezintă atingerea cea mai curată, întăritoare, protectoare. Ţinerea de mână arată o anumită dăruire de sine, sufletească îndeosebi. Cei doi devin prin mâinile lor vase comunicante.

****************************************************************************

Întâia comunicare cu noul născut începe cu întinsul unui deget, pe care el îl apucă cu multă implicare. Îi dai la început un deget, apoi îi dai întreaga mână, şi ţinerea asta de mână rămâne o permanenţă pe parcursul primei copilării, cel puţin. Ţinerea copiilor de mână este un gest aproape obligatoriu, întru protejarea lor. Ţinuţi de mână, ei se simt în siguranţă. Dar, în mod paradoxal, parcă şi mai protejat se simte cel care ţine de mână un copil (părinte, bunic etc.). Ce fericire neprihănită mâna unui copil în mâna ta! Cu adevărat un dar al lui Dumnezeu, Care îţi devine, în felul acesta, parcă mai prezent.

..*******************************************************************************

Ţinerea de mână a iubitului şi a iubitei este un gest suprem. Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire! Şi cu câtă puritate, cu câtă simplitate! Ce salt extraordinar în paradis mersul de mână al iubiţilor! 

În continuare, la nuntă, când sunt miri, li se pun mâinile una într-alta, în momentul în care preotul rosteşte, în cadrul unei rugăciuni de binecuvântare, către Dumnezeu, invocarea: "Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; Este o ţinere unică, pentru că, acum, mâinile sunt de acelaşi fel, mâna dreaptă a mirelui ţine mâna dreaptă a miresei!

incep viata de familie ,tinandu-se de mana...

„Portretul soţilor Arnolfini"Celebrul tablou semnat de pictorul flamand Jan van Eyck (1390-1441) 
  :  Limbajul mâinilor

Vezi uneori şi bătrâni ţinându-se de mână... Ne aducem aminte de versuri din poezia aceea, atât de delicată, a lui Ion Minulescu, intitulată: "În oraşu­n care plouă de trei ori pe săptămână / Un bătrân şi o bătrână - / Două jucării stricate - / Merg ţinându-se de mână…" Poate că unora li se par puţin caraghioşi, puţin desueţi, dar câtă înduioşătoare mărturisire a unei vechi legături de iubire, astăzi încă arzând domol şi păstrător, cuprinde în el gestul lor, cu gust de amurg al unei zile frumoase. Căci cât o zi li se pare acum a fi fost viaţa lor…

http://ziarullumina.ro/meditatii/despre-tinerea-de-mana

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,

******************************************

In oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână.../ION MINULESCU..