http://ro.netlog.com/
Toamna mea de frunze, ramuri și noblețe,
Lasă-mi orizontul să ajung la tine,
Pe-un talveg de viață, c-un toiag de bine,
Care-au fost odată flori de tinerețe.
Toamna mea bogată, sunt sărac ca vântul,
Dar din stropi de rouă îți fac diamante,
Plou prelung cu lacrimi de iubiri galante
Și cobor la vale să-ți sărut pământul.
Ochii-mi sunt tăciune, văzul mi-i orbire,
Simt în nori apusul, murmur dimineața,
Scot din zestrea vremii visele și viața,
Vreau s-ajung la tine, scumpa mea privire.
Visul meu de toamnă, toamna mea din vise,
Îți mai simt fiorul ce clipea prin stele,
Când, c-un dor de munte, mă-nălțai la ele,
Să-ți sărut privirea de pe creste ninse.
Astăzi nu mai caut ce-am pierdut odată,
Zarea-i plumburie sub ocheanul vremii,
Simt răcoarea ploii și căldura iernii
Și ograda-mi pare simplă și curată.
Toamna mea de aur, tristă cum mi-e gândul,
Ochii tăi sunt zboruri din vechimi venite,
Cețurile-s albe, visele-ostenite,
Dar mai sus ca cerul, urcă-n noi Cuvântul.
Am ajuns la tine, toamna mea bătrână,
După-o vară lungă, după-un drum de-o viață,
Ca un jar de doruri, ca un rug de gheață,
Gol de plinătatea care-i, azi, țărână…
Gheorghe Văduva,
București, 12 noiembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu