PRIMII POETI VALENTINIENI-LA MULTI ANI VALENTINA

   

Dragobete şi Valentine’s Day

   

de Zenaida Luca

Primii poeţi valentinieni au fost britanicii John Gower şi John Lydgate, şi francezii Othon III de Grandson şi Charles d’Orléans, care l-au adus pe Sf. Valentin în Franţa.

I-am numit valentinieni pentru că, dacă nu l-ar fi preluat ei pe Seynt Valentyne-ul inventat de Chaucer,  astăzi n-ar fi existat Valentine’s Day.

a) John Gower

John Gower (1330–1408) a fost primul valentinian. Poate pentru că a fost prietenul apropiat al lui Chaucer. Atât de apropiat încât Chaucer l–a împuternicit legal să se ocupe de afacerile-i din Anglia cât timp s-a aflat în Italia, în 1378, în misiune diplomatică.

I-a plăcut atât de mult ideea cu Sf. Valentin şi logodna păsărilor încât a împrumutat-o şi a “umanizat-o”. Marele lui merit este că a “de-satirizat-o” şi a transformat-o într-o temă romantică ce avea să devină celebră.

Logodna păsărilor de Sf. Valentin în Baladele lui Gower seamănă foarte mult cu o căsătorie aranjată obişnuită în epocă, “aşa cum scrie în Biblie” (…), o căsătorie  ce are parte de binecuvântare (Sf. Valentin), de iubire (Amorul) şi de dorinţa cu care omul a fost înzestrat de natură (Firea).

Balada 34 (XXXIIII) poate fi considerată prima “felicitare“ de Sf. Valentin (Ma belle oisel,  pren cest escript), iar Gower însuşi primul “Valentin” .

Vouă, dulcea mea doamnă prea-înaltă
Astă baladă vine să vă amuze                                   (sens neclar-n.n.)
Şi pentru bunătatea de care sunteţi plină;
De nu-i mai mult, măcar luaţi-o-n seamă.

Sân Valentin, Firea şi Amorul
la sfat chemat-au păsările toate;
Fiecare, asemenea şi pe măsură, după talent,
cinstit tovarăş să-şi aleagă,
într-un acord deplin şi un asentiment.
Celei ce-i singură, ei lasă să se potrivească toate celelalte, căci natura-nvaţă
Unde-i inimă, trupu-i dator să se supună.

(Saint Valentin l'Amour et la Nature/De toutz oiseals ad en governement;
Don't chascun d'eaux semblable a sa mesure/Une compaigne honeste a son talent/
Eslist tout  d’un acord et d’un assent: Pour celle soule laist a convenir/
Toutes les autres, car nature aprent,/U li coers est, le corps falt obeïr).

Dulcea mea doamnă aşa eu v-asigur
Că v-am ales asemenea fiindu-mi;
Voi mai presus de orişicine sunteţi şi
Dragostea-mi întreagă e a voastră.
Mă rog nimic să nu lipsească,
Căci eu, cu bucurie,
Din inimă şi trupu-mi tot. voiesc să vă slujesc
Ce-i raţiunea ? Doar o vrajă !
Unde-i inimă, trupu-i dator să se supună.

Frumoasă păsăreaua mea spre care gându-mi zboară
Neîncetat şi ne-nfrânat,
Primeşte acest răvaş căci bine ştiu:
Unde-i inimă, trupu-i dator să se supună.

(Ma belle oisel, vers qui mon pensement /S'en vole ades sanz null contretenir,
Pren cest escript, car jeo sai voirement, U li coeurs est, le corps falt obeïr).

Sân Valentin, mai mult ca orice Împărat
La divan şi adunare cheamă păsările toate
De ziua lui să vină să-şi alegă soţ şi soaţă
Cu iubire dreaptă şi-nţeleaptă.

Saint Valentin, plus qe null Emperour
Ad parlement et convocacion
Des toutz oiseals, qui vienont  a son jour
U la compaigne prent son compaignon
En droit amour; /(din Balada XXXIIII)

Gower n-a fost un poet romantic, ci un versficator de filosofie şi un alegoric. Operele sale sunt tratate, în versuri, de religie, filosofie, politică, istorie şi morală. De altfel “Gower cel moral” şi-a numit Chaucer prietenul când i-a dedicat o parte din Troilus şi Cresida.

Şi totuşi, în opusculul Cinkante balades, Cincizeci de balade, compus în anglo-normandă/ franceză veche, Gower este un romantic.

Le-a compus pentru nobilii de la curte şi pentru noul rege Henric al IV-lea care l-a răsplătit cu o  pensie anuală plătită în vin.

A fost considerat, la eglitate cu Chaucer, părintele poeziei engleze: epitaful său îl numeşte: “Anglorum Poeta celeberrimus”/ Cel mai strălucit poet al englezilor.

b) John Lydgate

John Lydgate (1370 ?–1451 ?) a fost al doilea valentinian şi primul care, inspirat de Gower, a dat viaţă “Valentin”-ului sau “Valentin”-ei/ “my Valentine”.

În lungul său poem Flower of Courtesy/ Floarea Curteniei (145 000 de versuri) el a continuat metamorfoza Sf. Valentin al păsărilor, care a devenit pur şi simplu şi un Sf. Valentin-Cupidon (Fără comentarii !). Un amănunt: Lydgate era călugăr şi vieţuitor în Mănăstirea din Bury St. Edmund din Anglia.

John Lydgate, Flower of Courtesy (fragmente)

În Februar, când îngheţata lună cornul şi-l arată                (un reflex din Ovidiu ?-n.n.)
Şi când puzderie din razele-i de foc îi tot trimite Phebus  
Când de grab’ ea razele-şi ridică, ca de soare
Sân Valentin, în noaptea-i binecuvântată,
La datorie-i şi fericiţi sunt toţi datori să fie.
Atunci păsările-şi aleg, ca să-şi aline vechea lor tristeţe,
Perechea, fiecare, în dimineaţa următoare.

Treziţi-va, îndrăgostiţi, din somnul vostru adânc.
În astă dimineaţă fericită, hai, iute cât puteti !
Căci datina-i ca-n astă zi alesul inimii să-l reînnoiţi
şi să-i făgăduiţi că-n veci lui credincioşi veţi fi.

De dragul ei, acum în ăst timp sfânt, 
De Sf. Valentin, ceva-i voi scrie.
Deşi se-ntâmplă că nu ştiu să fac rime,
Şi, curios, nu-s priceput la stihuri.
Aş vrea ca vina ea s-o dea
Pe neştiinţa-mi mai degrab’ şi nu pe nepăsare.
Câte despre desăvârşirea-i aş avea a-i spune !

În 1420, regele Henric al V-lea l-a rugat pe John Lydgate să-i scrie un poem de Sf. Valentin pe care să i-l dăruiască Catherinei de Valois:

An după an, de Sfântul Valentin
Oamenii prin aste părţi au obiceiul
Să-l caute pe Cupidon în calendar
Şi să-şi aleagă alesul şi odorul
Pe care însuşi Cupidon l-arată.
Ei şi-l aleg după soartă.
Eu, însă, iubesc una ce-i mai presus de toate celelalte.

Acest obicei nou a plăcut atât de mult, încât a fost menţinut de dinastia Tudorilor  şi se pare că regelui Henric al VIII-lea îi datorază lumea anglofonă supravieţuirea lui Valentine’ s Day, dat fiind că Henric al VIII-lea i-a stabilit, în 1537, prin decret regal, o sărbătoare naţională.
În Anglia ziua de Sf. Valentin a devenit, prin tradiţie, ziua în care se “aranjau” căsătoriile şi se putea face curte.

c) Othon III de Grandson

Othon de Grandson (1340/1350-1397) a fost un senior (de Sainte- Croix, de Grandcour...) şi autor de balade, cântece şi plângeri …

A “războinicit” mare parte din viaţă în Anglia de unde a adus în Savoia-i natală acestă modă pe care a cunoscut-o la curte. Cam în o treime din creaţia sa este vorba de Valentine’ s Day.

BALADA SFÂNTULUI VALENTIN

Eu vă aleg, nobil, loial amor,
Eu vă aleg, plăcere suverană,
Eu vă aleg, dulceaţă graţioasă,
Eu vă aleg, prea dulce-ndestulare,
Eu vă aleg, cu întreaga mea putere,
Eu vă aleg, din inima-mi întreagă şi în adevăr.
Eu vă aleg, căci suntem atât de potriviţi !
Nicicând pe alta nu mi-o voi alege.

Sân Valentin mi-e martor:
Nicicând pe alta nu mi-o voi alege.



PLÂNGEREA SFÂNTULUI VALENTIN

Eu văd în astă zi că orice-ndrăgostit voieşte perchea să-şi găsească.
Pe fiecare  bucuros îl văd. Văd timpul cum se înnoieşte,
De asta, făr a mă căi, o voi sluji pân’ la sfârşit
Şi i-o promit, făr’ a minţi, de Sfântul Valentin.

Isabelle – este  numele pomenit  de multe ori în cântecele-i cavalereşti. Unii spun că ar fi vorba despre regina  Franţei, Isabeau de Bavière.

Din păcate, povestea acestui brav cavaler s-a sfârşit în  chip nefericit, în 1397, într-un duel “aranjat”. Să fi fost din pricina Isabellei ?

d) Charles d’Orléans
Charles, duce de Orléans, (1394–1464/5)  l-a “cunoscut” pe Sf. Valentin în timpul lungii sale captivităţi în Anglia (25 de ani) după bătălia de la Agincourt (1415).

Şi lui i-a plăcut … sărbătoarea “împerecherii” şi a scris poeme de Valentine’ s Day ca să-şi aline nefericirea şi singurătatea din temniţă.

El este cel care l-a adus la curtea Franţei în anul 1440.

FRUMOSUL SOARE DE SFÂNTUL VALENTIN

Frumosul soare de Sfântul Valentin
Ce candela-i aprinsă şi-o aduce …
În astă zi, ca să-şi împartă prada (ale lui Amor binefaceri)
Ţin adunare păsările toate care, vorbind pe latineasca lor,
Strigă cât pot, cerându-şi dezlegarea pe care Firea le-a orânduit-o lor.
Perechea şi-o alege fiecare.
Oh, nu pot să adorm din nou, de larma lor cea mare,
Pe patu-mi tare, de gândurile-mi împovărătoare.

4. Felicitarea de Sfântul Valentin

Valentine’s Day s-a născut din obiceiuri cavalereşti şi curteneşti, cel mai vechi fiind acela ca un cavaler să dăruiască stihuri de amor doamnei inimii lui (care trebuia să fie pe cât de frumoasă şi suavă, pe atât de savantă şi de dăruită cu spirit şi înţelepciune).

Balada XXXIV a lui Gower este o dovadă: “pren cest escript”.

Aceste stihuri se dăruiau la început pe un pergament desăvârşit ilustrat, desigur foarte scump şi unic.

Aşa s-a născut felicitarea de Valentine’s Day. Pe prima au “descoperit-o” valentinologii în celebrul jurnal al lui Samuel Pepys (scris între anii 1660-1669).
Samuel Pepys a fost un înalt funcţionar al Amiralităţii Regale a Marii Britanii şi un membru de vază al Parlamentului de la Londra.

El povesteşte  cum, într-o dimineaţă “ …a venit lângă patul soţiei mele (…) micul (ei valet) Will Mercer ca s-o roage să fie el valentin-ul ei. I-a adus numele lui, scris foarte frumos de el însuşi cu litere de aur pe hârtie albastră. Amândoi ne-am bucurat, dar şi eu sunt, anul acesta, valentin-ul soţiei mele”.

Această povestioară arată că deja în secolul al XVII-lea Valentine’s Day devenise o sărbătoare foarte populară. Efectul ? Cărţile poştale ilustrate care au cucerit lumea.

S-a calculat că între 1894 şi 1919 au fost expediate în întreaga lume 140/141 de milioane de felicitări de Sf. Valentin. Poeme de dragoste, confesiuni, cereri în căsătorie, frumos caligrafiate, mesaje cifrate … sau doar o simplă urare: "Happy Valentine’s".

Primele “valentine” au început să se tipărească la scară industrială în SUA, în 1840, când (prea)întreprinzătoarea Esther A. Howland (1828 -1904, Worcester, Massachusetts) a creat mult (prea)profitabila industrie a cărţilor poştale de Sf. Valentin.

Din nefericire, “valentinele” doamnei Esther A. Howland sunt departe de frumuseţea şi geniul inluminurilor din vechile manuscrise şi pergamente din care s-au inspirat, aşa cum textele pe care le poartă sunt departe de cele de altădată.

Felicitare de Sf. Valentin, Esther Howland

...