BLOGURILE MELE PE NETLOG-RECUPERARE

• DE TOATE..DIN VIATA..

  DE LA LUMEADUNATE ..`````~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~- - ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~......... "Nu mai sta pe gânduri...nu va exista niciodata“momentul potrivit”.Porneste de unde esti si lucreaza cu orice instrumente ai la dispozitie si vei descoperi instrumente mai bune pe masura ce înaintezi...Daca nu actionezi...te pregatesti de esec!Nouazeci si noua la suta din esecuri apartin oamenilor care au obiceiul de a inventa scuze!!!".........................................- - ..................................................- - ................... ....................... 
  . "Exista prima dragoste si ultima dorinta si-n fiecare dintre ele un strop de suferinta!!!Din tot ceea ce-ti daruieste Viata,pastreaza intotdeauna ce Iubesti cu Adevarat si atunci vei sti si vei simti ce inseamna Fericirea.Si incearca sa nu uiti ca...sunt Oameni...Ganduri...Clipe si Iubiri...alege TOT ceea ce e Frumos si Minunat...si incearca sa nu uiti nimic...niciOameni...niciGanduri...niciClipe..- . nici Iubiri..."....................................- ..................................................- - ..................................................- - ............................................ 
  "O prietenie adevarata este in viata ceea ce este o oaza in pustiu: un colt verde de umbra in infernul fierbinte si galben al nisipului nestatornic. Orice s-ar intampla,sa nu uiti cat de minunat esti! 
  Prietenia aduce fericire si indeparteaza durerea, ea ne inmulteste bucuriile si ne injumatateste necazurile. 
  Iti multumesc ca esti prieten si la bine si la greu. 
  ..................................................- ..................................................- .............................................. 
  Amintirile care dureaza cel mai mult si mai mult sunt cele legate de oamenii care au fost buni cu tine.Florile prieteniei infloresc in toate anotimpurile, dar salasluiesc numai intr-o inima care le asigura un climat de puritate, generozitate si sinceritate... 
  Sinceritatea este o inima deschisa. Putini oameni o arata; de obicei ceea ce vedem este o imitatie pusa pentru a prinde în capcana încrederea altora. 
  ..................................................- ..................................................- ................................................ 
  
  Un om frumos este o bijuterie care in timp se uzeaza..iar un om bun este si ramane vesnic o COMOARA. 
  ..................................................- ..................................................- ..................................... 
  "Iubirea este, chiar si atunci cand nu banuim, suprema lege a universului: o lege misterioasa care guverneaza si oranduieste totul, de la atomul neinsufletit pana la unirea in cuplu a fiintelor rationale; de la ea pleaca si spre ea converg,adeseori ca spre un centru divin de irezistibila atractie, toate gandurile si actiunile noastre.."(CocutzaIordan) 
  ..................................................- ..................................................- ............................................ 
  Pentru prieteni,pentrudragoste,pentru cei ce iubesc: http://youtu.be/lvsxT-mYOvg .... 
  ..................................................- ..................................................- .............................................. 
  .... PENTRU CEI CE IUBESC TRANDAFIRII... 
  . 
  . "Trandafirul ne vorbeste discret despre iubire, intr-o limba cunoscuta numai de inima.Unul din cele mai rele lucruri legate de natura umana este ca tindem sa uitam sa traim. Visam cu totii la nu-stiu-ce gradina magica cu trandafiri in loc sa ne bucuram de trandafirii care cresc chiar in fata casei noastre.Un singur trandafir poate tine locul unei gradini si un singur pieten poate face cat intreaga lume : " http://youtu.be/rBp6zWmvQF4 . . 
  .
  • 24 mai 2011
  • 6 comentarii
  • evaluare: 10,0

• PENTRU O SEARA ROMANTICA!

  PENTRU ROMANTICI..MULTA FERICIRE 
   
  
   
  ..................................................- ..................................................- ........................................... 
  •Cursul dragostei adevarate nu a fost niciodata neted. – William Shakespeare 
  •In definitiv, ce e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Pasiunile fug de lumina – lumina le omoara. Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele. – Mihail Drumes 
  
  • 23 mai 2011
  • 3 comentarii
  • evaluare: 10,0

• PRIN AMINTIRI..PESTE TIMP..CU TRENUL VIETII.

  
  Tăcerea ta... 
  Mai ţii tu minte noaptea-ntâie, 
  O noapte umedă, albastră... 
  În pacea ei înfiorată 
  Vorbea numai tăcerea noastră... 
  
  De-atunci atâtea nopţi trecură, 
  Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte... 
  Din câte-alături povestirăm 
  Nimic nu-mi mai aduc aminte... 
  
  Dar până-n clipa de pe urmă 
  Fermecătoare-o să-mi rămâie 
  Şi-o să-mi vorbească totdeuna 
  Tăcerea ta din noaptea-ntâie... 
  
  (Octavian Goga) 
  ... 
  TRENUL VIETII.. 
  
  "Un lung tren ne pare viata. 
  Ne trezim in el mergand, 
  Fara sa ne dam noi seama, 
  Unde ne-am suit si cand. 
  
  Fericirile sunt halte, 
  Unde stam cat un minut, 
  Pana bine ne dam seama, 
  Suna, pleaca, a trecut. 
  
  Iar durerile sunt statii 
  Lungi, de nu se mai sfarsesc 
  Si in ciuda noastra parca, 
  Tot mai multe se ivesc. 
  
  Arzatori de nerabdare, 
  Inainte tot privim, 
  Sa ajungem mai degraba 
  La vreo tinta ce-o dorim. 
  
  Ne trec zilele, trec anii, 
  Clipe scumpe si dureri, 
  Noi traim hraniti de visuri 
  Si-nsetati dupa placeri. 
  
  Multi copii voiosi se urca. 
  Cati in drum n-am intilnit, 
  Iar cate un batran coboara, 
  Trist si frant, sau istovit. 
  
  
  Vine-odata insa vremea, 
  Sa ne coboram si noi. 
  Ce n-am da atunci o clipa, 
  Sa ne-ntoarcem inapoi. "
  • 12 mai 2011
  • 4 comentarii
  • evaluare: 10,0

• LUNA MAI,DEDICATA MAICII DOMNULUI

   
  SUPERB 
  .Această poezie deosebită este scrisă la intrarea în biserica de la Sadinca,jud.Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mici mănăstiri condusă de părintele-călugăr David 
  
  " Un lung tren ne pare viața./ Ne trezim în el mergând, /Fără să ne dăm noi seama, /Unde ne-am suit și când./ 
  Fericirile sunt halte,/ Unde stăm cât un minut,/ Până bine ne dăm seama,/ Sună, pleacă, a trecut./ 
  Iar durerile sunt stații /Lungi, de nu se mai sfârșesc /Și în ciuda noastră parcă,/ Tot mai multe se ivesc. / 
  Arzători de nerăbdare,/Înainte tot privim,/ Să ajungem mai degrabă /La vreo țintă ce-o dorim./ 
  Ne trec zilele, trec anii,/ Clipe scumpe și dureri,/ Noi trăim hrăniți de visuri,/Și-nsetați după plăceri./ 
  Mulți copii voioși se urcă./ Câți în drum n-am întâlnit,/ Iar câte un bătrân coboară,/ Trist și frânt, sau istovit./ 
  Vine-odată însă vremea, /Să ne coborâm și noi./ Ce n-am da atunci o clipă, /Să ne-ntoarcem înapoi?/ 
  Dar pe când, privind în urmă /Plângem timpul ce-a trecut,/ Sună goarna VESNICIEI : Am trăit și n-am știut. /" 
  TRILULILU.RO 
  
  [  
   
  
  • 3 mai 2011
  • 73 comentarii
  • evaluare: 10,0

• LACRIMI SI PRIETENIE

   
  Din toate lacrimile care au curs candva, au crescut trandafiri, din care in fiecare zi am cules cate unul. Si in fiecare zi mi-am adus aminte de "spinii" pe care acestia ii aveau. Dar la vederea frumusetii lor, am uitat de fiecare data...Am cules pentru prima oara un trandafir alb, pe care spinii nu-l uratisera inca si puritatea lui s-a oglindit in viata mea... Am cules apoi un trandafir rosu, fara de care gradina mea n-ar mai fi ramas aceeasi. Atunci am inteles ce inseamna "iubirea" si tot atunci... l-am intalnit pe "el"... Fara sa vreau, am simtit cel de-al treilea trandafir; ale sale petale galbene, cum se scuturau una cate una in mana-mi cazuta in cautarea dragostei "lui" zadarnice... Am simtit cum trandafirul cu petale transparente se scutura, iar fiecare petala cadea una cate una, ca fiind lacrimile mele... Am cautat in zadar sa gasesc in imensa "gradina" orice alt trandafir, pentru ca toti se uscasera. Atunci am cules fara sa vreau, pe ultimul, acela violet, care inca nu se ofilise. Prietenia-i zambet, alint si mangaiere, E cel mai bun balsam in clipe de durere, Poti fii stapanul lumii, a tot ce te-nconjoara , Fara prieteni , sigur viata-i doar o povara ! Prietenia-i suflet , e multa fericire, Prietenia-i cantec ascuns intr-o privire , Prieten te numesti daca in orice anotimpuri Iubirea o sadesti cu mine-n anotimpuri Prieten te numesti cand vii in ajutor, Si vorba blanda mi-o daruiesti cu dor... Una dintre marile fericiri ale acestei vieti este prietenia si una dintre fericirile prieteniei este aceea de a vea cui sa incredintezi un secret!Prietenia este un ocean pe care multi vor sa il treaca ,dar pan' la malul celalalt,majoritatea se ineaca!Prietenie inseamna sa fi alaturi de prieteni nu cand au dreptate ,ci cand gresesc!Prietenia este una din mangaierile vietii!! 
  'FII INTOTDEAUNA TU INSUTI , iar daca aceasta nu e deajuns pentru cineva, inseamna ca acel cineva nu e deajuns pentru tine!" Azi aleg sa nu ma las descurajat de lucrurile care nu mi-au iesit asa cum am vrut eu. Las viata sa ma surprinda cu modul ei misterios de a face ca lucrurile sa se intimple... 
  
  • 2 mai 2011
  • 3 comentarii
  • evaluare: 10,0

• ATUNCI CAND GASTELE CRESTEAU IN COPACI

  ATUNCI CAND GASTELE CRESTEAU INCOPACI 
  Convingerile oamenilor in privinta lumii vii s-au tot schimbat si se mai schimba inca. De la explicatiile mistice spre cele stiintifice, progresele cunoasterii ne-au oferit o viziune tot mai corecta asupra formelor de viata ce populeaza biosfera. Dar evolutia a fost presarata cu tot felul de idei ciudate – desi perfect explicabile prin prisma nivelului de cunostinte al vremurilor cu pricina - idei care azi ne apar bizare, dar care, in urma cu un mileniu, reprezentau certitudini. 
  
  Printre multele specii de gaste salbatice din Europa, exista una care poarta, agatata de ea, o poveste dintre cele mai curioase; o legenda intemeiata pe o stranie credinta medievala, interesanta si amuzanta astazi, ca multe dintre naivele convingeri zoologice ale oamenilor Evului Mediu. Specia cu pricina este Branta leucopsis, o gasca de marime mijlocie, cu penaj alb-negru-gri, caruia ii datoreaza denumirea populara de gasca-calugarita (scuzati cacofonia, dar n-am avut cum s-a evit). E o specie migratoare care cuibareste in Arctica si ierneaza in regiuni temperate vest-europene ca Scotia, Anglia, Irlanda, Olanda… 
   
  
  Si acum, sa trecem la problema: stiati ca aceste gaste cresc in copaci? Sigur ca nu stiati asa ceva, ba chiar vi se pare absurd (si este), dar acum 800 de ani, nimeni nu se indoia ca aceste gaste sunt “produse” de copaci . Intr-o lucrare din anul 1187 sau 1188, numita Topographia Hiberniae, autorul, Gerald din Wales (sau Giraldus Cambrensis, in latina), calugar si cronicar, descrie cu amanunte ciclul de viata al gastelor-calugarite, asa cum il stia lumea pe atunci: ele nu se imperecheaza, nu depun si nu clocesc oua si nu-si fac cuib, ca alte pasari, ci cresc pe lemnul copacilor sub forma unor ciudate fapturi mici, cu corpurile acoperite de cochilii; la un moment dat al ciclului lor de dezvoltare, “cand corpul s-a acoperit cu pene”, ele cad in mare. Autorul afirma ca a vazut adesea, cu ochii lui, “mai mult de o mie” de astfel de “gaste” mititele, crescand pe cate o bucata de lemn, adusa de valuri la malul marii. Chiar asa? Si alti autori medievali au reluat povestea, in scrierile lor; au existat si unii care au respins-o (printre care Sfantul Albert cel Mare – secolul al XIII-lea – unul dintre marii invatati ai Evului Mediu) dar, una peste alta, legenda a rezistat timp de secole.Chiar si in veacul al XVI-lea, lumea parea convinsa de aceste “adevaruri” zoologice. Intr-o carte din 1552 apare o gravura care ilustreaza uluitorul ciclu de viata al gastelor-calugarite, asa cum il stiau oamenii vremii. 
   
  
  Sa nu uitam ca atunci cand cronicarul-calugar si-a scris cartea, inca nu venise epoca lungilor calatorii, a marilor descoperiri geografice care aveau sa aduca dupa ele si o sporire considerabila a cunostintelor de istorie naturala. Lumea nu stia mare lucru despre migratiile pasarilor, iar gastele-calugarite cuibareau departe spre nord, in Arctica, si e explicabil faptul ca locuitorii din tinuturile temperate ale vestului Europei nu le vazusera niciodata cuiburile sau puii. Asa ca, atunci cand apareau, iarna, carduri de gaste adulte pe coastele nord-vestice ale Europei, ele puteau foarte bine sa vina din mare, de ce nu?Marea era, oricum, pentru europenii medievali si chiar pentru cei ai Renasterii, sursa a tot soiul de intamplari misterioase si domiciliul a tot soiul de creaturi uimitoare. Oamenii credeau in existenta unor fapturi fabuloase precum calugarul de mare ori diavolul de mare (care apar desenate in carti de stiinte naturale precum Historiae Animalium, publicata la jumatatea secolului al XVI-lea, un monumental tratat de 4500 de pagini scris de naturalistul elvetian Conrad Gesner, unul dintre cei mai mari zoologi prin amploarea operei sale si prin vastitatea preocuparilor, dar care era tributar conceptiilor vremii sale). 
   
  
  Si totusi, de unde pana unde? 
  
  Sa revenim la gastele Branta leucopsis. Ce-i cu cochiliile si cresterea pe lemn? Se crede ca aici s-au amestecat niste lucruri, naturalistii vremii interpretand naiv o asemanare - foarte superficiala, de altfel – dintre forma ciocului gastelor si forma cochiliei unor crustacee. Pentru ca asta e, probabil, ceea ce vazuse “cu ochii lui” calugarul Gerald – gramezi de crustacee care cresteau pe bucati de lemn aduse la mal de valurile oceanului. E drept, e vorba despre niste crustacee cu totul deosebite de racii, crabii si crevetii la care ne gandim cel mai adesea cand auzim despre crustacee. Sunt crustacee din grupul ciripedelor, care la maturitate traiesc fixate pe bucati de lemn, pietre sau cochilii de moluste ori sunt chiar parazite si care, din pricina modului de viata sedentar, si-au pierdut aspectul de crustaceu “normal”, capatand trasaturi aparte, ca expresie a adaptarii la aceasta viata aproape imobila. 
   
   
  
  Exista peste 1200 de specii de ciripede dar, mai specific, crustaceele ciripede de care e vorba in povestea cu gastele de copac apartin ordinului Pedunculata, numit astfel pentru bunul motiv ca speciile acestui ordin traiesc fixate pe substrat cu ajutorul unui peduncul, un soi de “tija” carnoasa, flexibila, care joaca un rol important in legenda noastra zoologica. Ei bine, specialistii cred ca infatisarea neobisnuita a acestor animale (care, ce-i drept, arata tare bizar; probabil 9 din 10 persoane n-ar fi stiut sa spuna exact ce sunt, desi ele sunt aparitii comune in multe regiuni ale lumii) i-a indus in eroare pe oamenii Evului Mediu. Pedunculul evoca un gat lung (ca al gastei) si se termina cu o structura rigida de forma unui cioc. Pentru oamenii medievali si nivelul lor de cunostinte privind clasificarea si anatomia animalelor, ciudata forma de viata putea fi foarte bine o gasca in formare, inca imperfect dezvoltata. Faptul ca aceste organisme se gaseau prinse pe bucati de lemn nu putea insemna altceva decat ca ele cresteau in copaci, din care se desprindeau, odata cu creanga respectiva, cazand in apa si fiind purtate de apele oceanului pana la tarm. Ciripedele au fost studiate amplu si stiintific abia la jumatatea secolului al XIX-lea de catre Darwin, care le-a consacrat cateva lucrari publicate in 1851 si 1854. 
  
   
  
  Astazi stim, cand vorbim despre ciripedele pedunculate, ca e vorba despre crustacee, ca ele trec, in cursul dezvoltarii lor, prin niste stadii larvare libere (larvele sunt mobile, inoata), ca in stadiul adult sunt sedentare, traind fixate definitiv pe substrat si hranindu-se cu plancton si ca, prin evolutie, s-au adaptat acestui mod de viata sedentar modificandu-si profund anatomia. Nu mai au “picioare” ca alte crustacee, iar carapacea s-a transformat intr-o cochilie dura, calcaroasa, alcatuita din mai multe placi. Placile adapostesc organele filtratoare, cele cu ajutorul carora ciripedele pedunculate isi procura hrana – particule si organisme marunte care plutesc in masa apei (plancton). Dar oamenii Evului Mediu nu stiau aceste lucruri, care azi pot fi citite in orice articol consacrat ciripedelor. In urma cu un mileniu, legaturile dintre diferitele grupuri de animale, sistematica, evolutia si filogenia, erau foarte putin stiute si intelese. Ciclurile de viata ale celor mai multe dintre vietuitoare nu erau cunoscute. Si atunci, faptul ca oamenii isi inchipuiau ca niste pasari pot lua nastere din lemnul copacilor si pot arata la inceput ca niste nevertebrate marine pare naiv, dar nu este inexplicabil. 
   
  
  Gasca de post 
  
  Legenda gastelor-calugarite care se nasc din copaci, din mare sau de unde o fi fost, in orice caz nu ca toate pasarile – cum credea lumea in Evul Mediu – a fost utilizata in mod remarcabil de practic de unii calugari isteti din vremea aceea. Profitand de ciudatenia legata de gastele-calugarite, acestia au declarat ca, de vreme ce e vorba despre niste pasari care nu erau chiar ca toate pasarile, gastele respective nu trebuiau incluse printre pasarile pe care un calugar n-avea voie sa le manance in post. Regulile postului catolic interziceau consumul carnii, dar o gasca nascuta in copac si crescuta in mare, o pasare care nu iese din ou, ca oricare alta, nu-i chiar pasare, adica nu-i chiar carne, nu-i asa? Deci, s-o mancam! Cam asta era justificarea calugarilor cand se indopau cu friptura de gasca salbatica taman in postul Pastelui. 
   
  
  Dar erau si destui oameni luminati (printre ei, chiar Giraldus Cambrensis) care, chiar daca nu stiau zoologie, isi dadeau seama foarte bine ca, indiferent de cum ar fi venit pe lume, gasca respectiva era, la maturitate, o pasare ca toate pasarile si deci nu se cuvenea sa fie socotita mancare de post. Ca sa puna capat discutiilor, in 1215 papa Inocentiu al III-lea a interzis categoric consumul carnii gastelor-calugarite in perioadele de post, aducand ca argument faptul ca, in ciuda “modului lor de inmultire neobisnuit”, felul lor de viata era asemanator cu al ratelor si gastelor obisnuite, deci era logic sa fie considerate ca fiind inrudite cu aceste pasari. Gata cu friptura de gasca in post! 
   
  
  Si, incet-incet, oamenii au aflat ceea ce era de aflat despre gastele-calugarite, despre felul lor de viata si s-au lamurit ca e vorba despre pasari ca toate pasarile si nimic altceva sau altfel. Mai tarziu, au aflat si despre ciudatele crustacee ciripede, asezandu-le la locul potrivit in clasificarea animalelor si lamurind legaturile lor cu alte specii. Religiile si bisericile Europei au trecut prin mari prefaceri in ultimul mileniu, iar din importanta dezbatere asupra fripturii de gasca de post a mai ramas doar o poveste distractiva. Asa se scrie istoria stiintei 
  
  DUPA DESCOPERA.RO
  • 1 mai 2011
  • 5 comentarii
  • evaluare: 10,0

• primavara din suflet!

   
  
  APRILIE MINUNAT! 
  
  Aprilie aduce in toate spiritul tineretii.” William Shakespeare 
  
  “Aprilie este cea mai cruda luna a anului, scotand la iveala liliacul din pamantul mort, amestecand memoria cu dorinta, rascolind radacini apatice cu ploi de primavara.” Thomas Stearns Eliot 
  
  “Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in strafundul sufletului de o floare rasarita in primavara, probabil ca sufletul tau nu a cunoscut vreodata inflorirea.” Audra Foveo 
  
   
  
  "Venim cu sentimentul primaverii acut, in toti, uitand ca ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din varsta timpului uscat. Acum pe umeri ridicam lumina si ducem orele, distrati pe maini. Albi de nesomn suntem precum hermina si stravezii de parc-am fi fantani" alexandru andritoiu 
  
   
  
  "Dragostea este asemeni unui trandafir, plina de multe hopuri...dar,cei ce rezista pana la sfarsit sunt pe deplin rasplatiti pentru daruirea si devotamentul lor....E mai frumos ca apoi sa te imbeti cu mireasma lui si sa-i gusti dulceata petalelor fericirii, pentru fiecare pas, un spin, pentru fiecare spin, o daruire mai mare - asta e iubirea in sine si cei ce o suporta asa ,cu rabdare,sunt fericiti pe deplin !" 
  
  
  • 29 martie 2011
  • 2 comentarii
  • evaluare: 10,0

• poezii , ganduri, timp.. RADU GYR

  Viata noastra-ascunde-adese intr-un colt de paradis scrisori ce nu ne-au fost trimese de-o mana care nu ne-a scris. Nu stim pe foi ce-am vrea sa fie, ce cant de dragoste nescris, dar mana care nu ne scrie o leganam mereu in vis. si frazele ce n-au sa vina in asteptari mai scumpe ni-s, iar umbra ce n-a dat lumina in piept ni-i floare de cais. si-asa cum stam in usi deschise pandim cu-n dor nicicand ucis scrisori ce nu ne-au fost trimise de-o mana care nu ne-a scris. 
  http://img1.123tagged.com/en/ColorfulKnuckles/... 
  
  Asa trec in fuga lor, Radule, Radule, anii, 
  ca ieri culegeam tot vazduhul pe spade fierbinti 
  si iata-ne azi, potoliti intru rani si stradanii, 
  unchiesi intelepti, pe obraji cu surasuri cuminti. 
  
  Ca ieri, muscam lacomi din lume ca dintr-o gutuie, 
  ca ieri, ascundeam curcubeie sub sepci de scolari; 
  iar azi masuram tot egal si ce e si ce nu e, 
  caci zborul si praful le-am pus pe acelasi cantar. 
  
  De mult am inchis si suspinul si lacrima-n lada, 
  de mult, nu mai frangem genunchii pe cate s-au dus, 
  iar daca-n ferestre mai vin umbre vechi sa ne vada, 
  ne afla zambind, impacati in solemnul apus. 
  
  Azi nu ne mandrim cu victorii candva adunate, 
  ci doar cu durerea in care am fiert si-am sezut. 
  Si daca azi, inima noastra se-mpaca-ntru toate, 
  e numai ca stim, ca vietii i-am dat tot ce a vrut. 
  
  Nimic n-am oprit pentru noi din prea dulcea risipa: 
  ne-am dat, cum din prag dam colindelor mere si nuci. 
  Plutind stravezii si albastri ca fumul de pipa 
  ne inaltam potoliti, peste noi cei de atunci. 
  
  Iar azi, de-ntelegem ce ieri n-am putut intelege, 
  iertand tot ce ieri n-a stiut sa ne ierte pe noi, 
  adanc multumim si cununii de roze pribege 
  si cheagului negru de sange, ramas printre foi. 
  
  Ah, cat e de bine sa uiti si rani vechi si stradanii, 
  unchiesi intelepti, altadata atat de fierbinti, 
  asa trec in fuga lor, Radule, Radule, anii 
  si-i bine sa strangem pe buze surasuri cuminti.
  • 25 martie 2011
  • 2 comentarii
  • nici o evaluare

• ozibuna.net » Meditaţii pentru suflet » Despre iubire…

  De-a lungul timpului s-au scris atât de multe despre iubire… Cel mai elogiat sentiment, cel mai des exprimat în poeme, cel mai pictat și cu toate astea… nu poate fi cuprins. Cuvintele, aceste instrumente atât de puternice devin neputincioase în fața iubirii, precum umbra unei flori în fața unui munte… 
  
  Și totuși m-am hotărât să scriu, pentru că n-am cunoscut până acum ceva mai puternic, mai nobil și mai frumos decât iubirea. Acolo unde ego-ul dezleagă, iubirea leagă, ca o fundă roșie pe un buchet de flori; acolo unde frica se opune, iubirea se abandonează; acolo unde nu mai e loc de aspirație, apare iubirea ca inspirație; acolo unde boala distruge, iubirea vindecă, iar acolo unde lacrimile curg, iubirea apare cu un zâmbet. 
  
  Atunci când cuvintele sunt de prisos, iubirea devine poezie, atunci când notele muzicale nu se mai aud, iubirea devine cântec; atunci când mângâierile se joacă, iubirea devine dans. Dar atunci când doar tăcerea dintre doi îndrăgostiți vorbește…atunci poți spune că într-adevăr iubirea sărbătorește. Nu e nevoie de o zi anume în calendar… 
  
  Nu vă vorbește un specialist în iubire, ci un suflet care a descoperit că iubirea e una singură, ea nu începe și nu se termină niciodată, ea nu cunoaște verbul a avea, ci doar a fi. Iubirea nu-l vede pe celălalt împărțit în calități și defecte, ci îl vede ca pe un întreg, ea nu face diferența între bine și rău, căci ea e dincolo de dualitate. Ea pur și simplu este sau nu este. Dacă nu este…apare frica și suferința. 
  
  Mulțumesc din inimă celui care mi-a arătat că iubirea se conjugă întotdeauna cu inima. 
  
  Adela Moldovan – Lectii din viata
  • 21 martie 2011
  • 5 comentarii
  • evaluare: 10,0

• O STATUETA DE MARE FRUMUSETE-KAHLIL GIBRAN

  
  “Cândva un bărbat descoperi în pământul său, o statuie de marmură de o mare frumuseţe şi o duse unui colecţionar căruia-i plăceau toate lucrurile frumoase, oferindu-i-o spre vânzare, iar colecţionarul o cumpără pentru o sumă însemnată. Apoi se despărţiră. Şi cum mergea omul spre casă cu banii, se gândi şi spuse: 
  
  Câtă viaţă aduc banii aceştia! Cum poate cineva să dea atât de mult pentru o piatră cioplită îngropată şi neştiută în pământ de o mie de ani?” 
  
  Iar colecţionarul privind statuia îşi spuse în sinea lui: “Ce frumuseţe! Ce viaţă! Ce suflet a plasmuit-o prin visare! Şi câtă prospeţime după un dulce somn de o mie de ani. Cum poate cineva să dea acestea toate pentru bani, morţi şi lipsiţi de vise?” 
  
  (Kahlil Gibran) 
  SURSA; ozibuna.net
  • 21 martie 2011
  • 2 comentarii