PE BLOGUL VIETII

Inima mea,

Am dezbracat-o de zidurile de ceata, care o incercuiau incruntate,
am curatat-o de tepi traumatizanti, care-i patrunsesera adanc in rosul aprins,
i-am pansat ranile, inca nevindecate de timp, cu adiere parfumata de copaci infloriti
si am suflat apoi incet peste ea, asa goala cum o tineam in palmele mele deschise,
  e acum respiratia vie a iubirii...

 

Din viaţa ta, te rog, dă-mi locul doi 

primul - tu demult l-ai  avut dat…

Dar uite îţi promit - vom fi doar noi,

 În anii ce rămas-au de trăit. 

Doar locul doi - te rog, nu cer prea mult 

Pe care-l vreau de azi - şi nu de ieri.

Să-ţi fiu eu umăr, reazem, să te-ascult 

Doar toamne vreau! Pierdut-am primăveri.

 Dă-mi locul doi în viata ta - pe veci…

 Să-ţi fiu şi sprijin şi iubire calmă,

 Să-mi fii alături si să nu mai pleci. 

 . 

 Să-ţi fiu eu şansă şi să-ţi fiu noroc,

 Iar lumea să se-mpartă doar la noi.

 E toamnă, ştiu - piedut-am primul loc, 

În viaţa ta - te rog, dă-mi locul doi!" ...

Ce poate fi mai plăcut şi mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniştit, împăcat cu tine însuţi, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa...

* „Momente.
Fire mărunte de nisip căzute din clepsidra vieții. Clipe. Secunde. Trecutul. Prezentul. Viitorul. Toate reflectate în momente. Toate dăruite nouă. Binecuvântări. Trimise nouă cu miile. Suntem înconjurați de frumos, de iubire, de credință, de puritate, dar reușim cumva să îndepărtăm toate aceste miracole din viața noastră.
În graba cu care traversăm prin viață, omitem să vedem esențialul, să trăim cu adevărat, intens, să înțelegem dincolo de puterea de înțelegere, să iertăm greșeli de neiertat, să iubim din tot sufletul.
Suntem călători în această viață, tot ce avem, ni se poate lua într-o secundă, tot miracolul se poate stinge doar pocnind odată din degete. Obstacole sunt la tot pasul. Clipe grele. Dificultăți. Nimeni nu spune că este ușor. Dar micile minuni de fiecare zi fac aceste momente ușor de depășit.
Este suficient un cuvânt cald, o îmbrățișare din partea omului potrivit, un zâmbet larg, o mână întinsă în clipele de nevoie, o mângâiere, un sărut, o atingere, ca să îndepărteze toate resentimentele, grijile, lacrimile, gândurile negre.
Nu avem nevoie decât de iubire ca să demonstrăm că putem avea o viață fericită.
Nu avem nevoie decât un strop de forță interioară care să ne împingă dincolo de limitele pe care ni le impunem singuri.
Nu avem nevoie decât de o fărâmă de credință care să ne întărească spiritul și să ne fortifice trupul împotriva greutăților.

Fericirea nu îi va găsi niciodată pe aceia care nu apreciază ceea ce au deja.”