EMINESCU-Luceafarul poeziei nationale
Const. MIU CERTITUDINE Eminescu e în toate, Eminescu e în noi, Numele-i rostesc în şoapte, Căci e viaţa de apoi. Eminescu-i nemurirea Dorului fără de moarte, Eminescu e iubirea Fiecăruia în parte. Eminescu-i tinereţea Sufletului românesc Ocolit de bătrâneţea Efemerului obştesc....
.


 |
 | 
GEORGE CALINESCU: Viata lui Mihai Eminescu
"El [Eminescu] avea ca atare un suflet etic, simtitor la toate ideile si sentimentele, care alcatuind traditia unei societati, sunt ca grinzile afumate ce sustin acoperisul unei case, nefiind lipsit totdeodata de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiratie pentru sine, ci numai pentru poporul din care facea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ [...].
Eminescu a fost, într-un cuvânt, un om înzestrat sa exprime sufletul jalnic sau mânios al unei multimi în primejdie de a fi strivita de puterile îndârjite ale lumii vechi, sa o învioreze cu vehementa si s-o împinga înainte, aratându-i viitorul în chipul unui trecut idilic si pe care soarta l-a aruncat într-o societate parând entuziasta de progres si grabita de a-i lepada vesmintele vetuste, dar hotarâta a nu abandona nimic din privilegiile ei [...].
Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale."
|  |
 |
|
 |


O zi cât o poezie
Doamne ninge eminescian din cuvinte şi din amintire ninge cum n-a nins de-un an peste viaţa noastră cu iubire
Din cuvinte şi din amintire Eminescu se-ntrupează iar o! năravul nostru din nefire îl aruncă unii ca pe-un zar !
Eminescu se-ntrupează iar ninge cum n-a nins de-un an îngerii dau stelele cu var ninge Doamne eminescian
Ning cuvinte vai şi ning tăceri din posteritate până ieri
La zi aniversară, se cuvine să rostim o rugă pentru mitul Eminescu:
Cu fiecare an ce trece,
Devii un mit printre luceferi.
Cu umbra ta, tu mă petrece
La cei ce sunt „voioşi şi teferi”!
Ca tine nimeni n-o să fie,
Căci eşti „nemuritor şi rece”,
Chiar de-ar sorbi şi apă vie
Şi-ar da „scrisori” nu cinci, chiar zece!
Primeşte-mi ruga pământească
Şi-o lacrimă pe-al tău altar,
Din care mitul tău să crească –
E tot ce îţi aduc în dar.
prof. dr. CONSTANTIN MIU
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu